Erdogan AMENINȚĂ Israelul și spune că ar putea interveni în conflictul din Gaza. Răspunsul dur al Guvernului israelian

Erdogan AMENINȚĂ Israelul și spune că ar putea interveni în conflictul din Gaza. Răspunsul dur al Guvernului israelian
Publicat: 29/07/2024, 11:07
Actualizat: 29/07/2024, 11:29

În pofida încercărilor repetate ale comunității internaționale pentru a detensiona situația din Orientul Mijlociu, conflictul pare că se adâncește tot mai tare și riscă să se transforme într-un război de proporții în cazul în care nu va fi identificată o soluție diplomatică de durată.

Tot mai mulți actori internaționali se implică, direct sau indirect în conflict, iar situația este, momentan, cel puțin incertă.

După ce țările arabe, Statele Unite, Africa de Sud sau unele țări europene s-au implicat într-un fel sau altul, a venit acum rândul Turciei.

Duminică, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dat de înțeles că țara sa ar putea chiar trimite militari pentru a participa la conflict, așa cum a făcut-o în trecut în conflictele din Libia și Nagorno-Karabah, notează Reuters.

El nu a fost clar, însă, și nu a precizat la ce fel de intervenție face referire.

Un critic înverșunat al ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, Erdogan a susținut duminică un discurs în cadrul unei reuniuni a partidului său,  la Rize.

„Trebuie să fim foarte puternici, astfel încât Israelul să nu poată face aceste lucruri ridicole Palestinei. Așa cum am intervenit în Karabah, așa cum am intervenit în Libia, s-ar putea să facem ceva similar cu ei. Nu există niciun motiv pentru care să nu putem face asta… Trebuie să fim puternici pentru a putea face acești pași”, a declarat Erdogan.

Reprezentanții AKP, partidul lui Erdogan, au refuzat să comenteze declarația președintelui, mai notează sursa citată.

Reacția Israelului

Declarațiile lui Erdogan nu au rămas fără ecou în Israel. Ministrul de Externe, Israel Katz, a lansat un mesaj dur pe platforma X, interpretat de mulți ca o amenințare directă la adresa lui Erdogan.

„Erdogan calcă pe urmele lui Saddam Hussein amenințând că va ataca Israelul. Ar trebui să-și amintească ce s-a întâmplat acolo și cum s-a terminat”, a scris oficialul, făcând referire la fostul lider irakian, condamnat la moarte prin spânzurare în 2003.

La ce se referă Erdogan

După cum notează Jerusalem Post, Erdogan face referire la mai multe acțiuni militare din trecut ale Turciei.

În 2020, Ankara a trimis personal militar în Libia, în sprijinul Guvernului de acord național al acelei țări, recunoscut de Națiunile Unite.

Prim-ministrul libian Abdulhamid al-Dbeibah, care conduce Guvernul de Unitate Națională de la Tripoli, este susținut de Turcia.

Turcia a negat orice rol direct în operațiunile militare ale Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, dar a transmis anul trecut că folosește „toate mijloacele”, inclusiv militare, pentru a-și sprijini aliatul în eforturile sale de a controla teritoriul separatist.

Amenințările lui Erdogan vin pe fondul unei creșteri dramatice a tensiunilor transfrontaliere dintre IDF (Armata israeliană, n. red.) și Hezbollah. O rachetă de proveniență iraniană lansată de Hezbollah a lovit sâmbătă satul Majdal Shams din Înălțimile Golan, ucigând 12 copii, mai notează presa israeliană.

De asemenea, declarațiile liderului de la Ankara vin în contextul în care comunitatea internațională face eforturi pentru a evita un nou război israeliano-libanez sau chiar unul regional.

Turcia, însă, este membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și, ca atare, este puțin probabil ca țara să poată interveni militar în conflictul IDF-Hezbollah, mai notează Jerusalem Post.

Relațiile dintre Israel și Turcia, care se îmbunătățiseră considerabil anterior evenimentelor din 7 octombrie, s-au înrăutățit după izbucnirea conflictului din Gaza. De altfel, în mai, Ankara a oprit orice legătură comercială cu Israelul.

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...